Analizele de rutină sau cele recomandate pentru stabilirea unui diagnostic în crize acute pot scoate în evidență un nivel ridicat de leucocite în urină, adică o problemă medicală ce poate necesita îngrijire de specialitate.

Leucocitele sunt cunoscute și ca celule albe din sânge, parte a sistemului imunitar. Când organismul trebuie să lupte cu o infecție sau o inflamație apărută, numărul leucocitelor crește. Așadar, prezența leucocitelor în urină înseamnă o afecțiune ce trebuie investigată și tratată corespunzător. 

Explicăm în continuare ce sunt leucocitele, de ce apar în urină și care sunt cauzele comune ale acestui fenomen. 

Ce sunt leucocitele?

Analizele medicale periodice sau cele prescrise de medic atunci când te prezinți cu simptome ce pot semnale unele afecțiuni de sănătate oferă informații importante despre starea ta generală. Analizele de laborator de sânge pot cuprinde și măsurarea nivelului de leucocite sau globule albe din sânge. Acestea sunt parte centrală a sistemului imunitar, rolul lor fiind de protecție împotriva agenților patogeni – substanțe străine, microbi și boli. Când leucocitele detectează un pericol în organism, atacă și distrug agentul patogen, luptând cu infecțiile și inflamațiile. (1)

Prin intermediul vaselor de sânge, leucocitele ajung în tot corpul, prezența nivelului ridicat în urină poate fi un semnal de alarmă. Rezultatul analizelor spune că ai leucocite în urină? Citește în continuare pentru a descoperi cauzele comune pentru apariția acestora și care sunt indicațiile medicale. 

Principalele cauze ale prezenței leucocitelor în urină

Infecții ale tractului urinar

Prezența unui nivel ridicat al leucocitelor în urină poate semnala o infecție a tractului urinar. Astfel de probleme apar în orice zonă a sistemului urinar, vezica urinară și uretra fiind cele mai afectate regiuni. Circuitul infecției tractului urinar începe cu pătrunderea bacteriilor prin uretră, înmulțirea acestora necontrolat în vezică și răspândirea, mai apoi, în tot tractul urinar și la rinichi, dacă infecția nu este tratată corespunzător. (1)

Antibioticele sunt prescrise de medic pentru ținerea sub control a infecțiilor tractului urinar, durata de administrate și dozele sunt diferite, în funcție de severitatea manifestărilor. Tratamentul trebuie urmat conform indicațiilor, chiar dacă după primele zile te simți mai bine, pentru ca vindecarea să fie completă. (2)

Pietre la rinichi

Pietrele la rinichi sau calculii renali sunt cristale ce se formează ca urmare a acumulării și depunerii calciului și a altor minerale. Pietrele la rinichi sunt o altă cauză comună a prezenței leucocitelor în urină. Formațiunile dure pot ajunge în tractul urinar, unde perturbă fluxul de urină, ceea ce conduce la blocaje, creșterea producției de leucocite și la trecerea leucocitelor în urină. 

Și alte blocaje care pot să apară la nivelul tractului urinar pot favoriza creșterea riscului de infecție și, implicit, al prezenței unui nivel mare de leucocite în urină. (1)

Calmantele prescrise de urolog, alături de o dietă cu aport mare de lichide poate ajuta la eliminarea rapidă a pietrelor la rinichi, ceea ce va conduce și la rezolvarea problemei leucocitelor în urină. În situații complexe, când pietrele sunt de mari dimensiuni se poate ajunge la intervenție chirurgicală pentru înlăturarea acestora. (2)

Inflamații

Inflamația apărută la nivelul organismului, pe fondul unei boli, al unei răniri, declanșează producția mare de leucocite ce ajung să fie eliminate în urină. Nefrita interstițială, adică inflamația rinichilor, dar și cistita sau inflamația vezicii urinare pot provoca probleme în tractul urinar și prezența unui nivel mare de leucocite în urină. 

Antibioticele pot trata infecția, dar dacă medicul constată că există o inflamație poate recomanda corticosteroizi sau alte medicamente pentru tratarea acesteia. (2)

Pentru oricare dintre aceste probleme, medicul specialist poate oferi soluția potrivită, astfel încât sănătatea să nu îți fie pusă în pericol. Cele mai simple schimbări ale stilului de viață pot conduce la îmbunătățirea stării generale. 

Acest articol despre prezența leucocitelor în urină este strict informativ și nu poate înlocui un diagnostic și un tratament adecvat. Periodic este recomandat sa îți faci analize pentru monitorizarea stării de sănătate. Dacă te confrunți cu probleme sau sesizezi simptome neplăcute, mergi la medic și respectă indicațiile acestuia!

Surse de informare:

1. Why are there leukocytes in my urine? – https://www.medicalnewstoday.com/articles/314165

2. What Causes Leukocytes in Urine? – https://www.webmd.com/a-to-z-guides/leukocytes-urine

Write A Comment