Genunchii sunt importanți la fiecare pas, iar sănătatea acestora depinde foarte mult de grija pe care o acordăm acestor articulații complexe. Poți să-ți protejezi genunchii prin numeroase metode. Pentru a afla care sunt cele mai eficiente opțiuni în prevenirea afecțiunilor genunchiului, citește în continuare. 

Fii activ

Rolul principal al mușchilor și al articulațiilor este de a susține mișcarea. De aceea, asigură-te că faci cel puțin 30 de minute de activitate fizică zilnic. Poți merge la sală, realiza o  plimbare sau chiar dansa. Alege să faci ceea ce îți face plăcere și te face să te simți bine. O astfel de activitate, nu doar că te ajută să te menții în formă și să ai mușchii tonifiați, dar contribuie și la relaxarea întregului organism. 

Indiferent de activitatea pe care dorești să o practici, este important a utiliza echipamentul potrivit. De asemenea, asigură-te că execuți corect mișcările. Exercițiile realizate necorespunzător, pot duce la accidentări, precum ruptura de menisc.

Păstrează o greutate optimă

Genunchii suportă o mare parte din greutatea corpului, iar excesul de greutate pune o presiune suplimentară asupra acestor articulații. În timp, riscul de a dezvolta afecțiuni ale genunchiului este mai crescut, ca urmare a degradării mai rapide a cartilajului articulat, ceea ce poate duce la gonartroza, dar și la alte patologii.

Optează pentru o dietă echilibrată, care să conțină toți nutrienții de care ai nevoie. Studiile au evidențiat faptul că o dietă de tip Mediteranean este cea mai potrivită pentru menținerea sănătății organismului. De asemenea, evită consumul alimentelor procesate, consumul de alcool în exces și fumatul. 

Menține o postură corectă

Postura pe care o ai acum poate prezice afecțiunile pe care le poți dezvolta în viitor. O poziție incomodă poate duce la o tensiune crescută a mușchilor și la degradarea articulațiilor. O poziție ergonomică pentru birou este cea în care tălpile ating podeaua, brațele și picioarele sunt îndoite la 90º, iar spatele este sprijinit de scaun. Când stai în picioare, menține spatele drept, umerii relaxați, iar distanța dintre picioare să fie egală cu cea dintre umeri. 

Alege o încălțăminte confortabilă

Încălțămintea pe care o porți influențează nu doar piciorul, dar și genunchiul, mușchii, tendoanele și ligamentele de la nivelul coapsei și gambei. Este recomandat a purta încălțări care au un strat de protecție ce absoarbe șocul. De asemenea, purtarea pantofilor sau a sandalelor cu toc înalt este recomandat a fi evitată. Alege un toc de maximum 5-7 centimetri, pentru a nu impune un stres suplimentar articulației genunchiului. 

Acordă atenție durerii

Este important a acorda atenție semnelor pe care corpul tău ți le transmite, iar durerea este unul dintre ele. Dacă observi că te confrunți cu durerea de genunchi, încearcă să-ți dai seama care este cauza. Oprește-te din activitatea pe care o desfășori, iar în cazul în care durerea persistă mai multe zile mergi la medicul ortoped. 

Prevenția este cea mai eficientă metodă de a scădea riscul de apariție al bolilor de genunchi. Adoptă obiceiuri sănătoase, fii activ și optează pentru o dietă echilibrată. Astfel, te vei bucura de articulații sănătoase și o viață împlinită. 

Sursa foto: Freepik

Write A Comment