Teoria behaviorismului, formulată de John B. Watson, este o abordare în psihologie care se concentrează exclusiv pe comportamentele observabile și măsurabile, ignorând elementele mentale și emoționale pe care nu le putem observa direct.
Watson a argumentat că comportamentul uman poate fi studiat și înțeles în totalitate prin observarea și analiza reacțiilor la stimuli externi, fără a lua în considerare starea interioară a minții.
Principiile fundamentale ale behaviorismului, așa cum le-a definit Watson, includ următoarele:
Obiectivitatea: Behaviorismul se concentrează pe studiul comportamentului observabil și măsurabil, evitând speculațiile despre procesele mentale neobservabile.
Condicionarea: Watson a crezut că majoritatea comportamentelor umane sunt rezultatul condiționării. El a argumentat că comportamentele sunt răspunsuri la stimuli specifici și că aceste răspunsuri pot fi modificate sau învățate prin experiențe repetate.
Mediul ca factor principal: Teoria lui Watson susține că mediul în care se află o persoană este principalul determinant al comportamentului său. Comportamentele nu sunt rezultatul moștenirii genetice sau a conștiinței, ci mai degrabă a interacțiunii cu mediul.
Experimentarea și empirismul: Behaviorismul se bazează pe experimente și observații empirice pentru a formula și testa teorii despre comportament.
Unul dintre experimentele celebre ale lui Watson a fost „Experimentul Little Albert”, în care a demonstrat că o frică irațională poate fi condiționată la un copil mic prin asocierea unui stimul neutru (un șobolan alb) cu un stimul care provoacă frică (un zgomot puternic).
Behaviorismul lui Watson a avut un impact semnificativ asupra psihologiei, influențând direcția cercetării și practicii în acest domeniu. Cu toate acestea, abordarea sa strictă asupra comportamentului ca singur subiect de studiu în psihologie a fost criticată pentru neglijarea aspectelor cognitive și emoționale ale experienței umane.
