Reumatologia reprezintă un sector medical foarte amplu, aceasta vizând diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea afecţiunilor aparatului locomotor.

Simptomatologia specifică se poate manifesta la nivelul oaselor, articulaţiilor şi muşchilor, astfel că o diagnosticare corectă şi exactă se va putea face doar în cabinetul de specialitate.

Când să vă programaţi la un consult de reumatologie?

Afecţiunile aparatului locomotor se pot manifesta la toate vârstele, astfel că prevenţia se va dovedi întotdeauna importantă, dacă doriţi să vă bucuraţi de libertate de mişcare şi de confort la nivelul sistemului osos şi muscular, precum şi de flexibilitatea articulaţiilor. Specialiştii din cadrul cabinetului de reumatologie Cluj vă vor întâmpina cu cele mai eficiente şi rapide metode de diagnosticare, efectuând pentru dumneavoastră ecografii musculoschelatale şi articulare, precum şi ecografii ale părţilor moi. Pe lângă prevenţie, vizita într-un cabinet de reumatologie se va impune în cazurile în care vă confruntaţi cu rigiditate şi durere la nivelul articulaţiilor, manifestaţi probleme la nivel osos sau muscular.

Contextele favorabile instalării problemelor pe acest palier sunt multiple, astfel că veţi consulta un medic reumatolog dacă manifestaţi afecţiuni articulare sau ale ţesuturilor moi, precum fibromialgia, distrofiile, nevralgiile, atunci când aveţi patologii degenerative, precum guta, patologii infecţioase, cum ar fi boala Lyme sau TBC-ul osteoarticular, patologiile metabolice, osteoporoza sau osteomalacia, precum şi bolile inflamatorii sau autoimune, Lupus, artrita psoriazică sau artrita reactivă.

Importanţa diagnosticării corecte şi rapide

Sistemul locomotor este esenţial pentru o viaţă normală şi echilibrată, astfel că un diagnostic rapid şi exact reprezintă singura modalitate prin care puteţi avea acces la metode de tratament şi recuperare, adecvate şi potrivite contextului dumneavoastră. Medicii specialişti vor efectua un consult reumatologic specializat, dublat de efectuarea de ecografii, analize biochimice, teste imunologice, puncţii sau biopsii, toate cu rolul de a depista cauzele reale ale dezechilibrelor instalate. Odată prescrise tratametul şi terapia potrivite, medicul va continua monitorizarea pacientului, tocmai pentru a urmări evoluţia şi pentru a putea face ajustările necesare în tratament, în vederea recuperării şi vindecării.

Pielea, cel mai mare organ al corpului uman

Indiferent de istoricul medical al fiecăruia, de stil de viaţă, vârstă sau factori de risc, primul şi cel mai expus organ al corpului uman este pielea. Pielea intră în contact cu toţi factorii externi cu potenţial de declanşare a diferitelor afecţiuni dermatologice, în acelaşi timp putând manifesta semne care anunţă dezechilibre la nivel intern. Veţi vizita un cabinet de dermatologie Cluj, imediat ce sesizaţi modificări la nivelul pielii, de la textură, până la culoare. O modificare la nivelul acestui mare organ poate semnala o serie amplă de probleme medicale, astfel că un consult de specialitate devine obligatoriu, dublat de recomandări de investigare, precum biopsiile sau alte tipuri de teste. Tot în cadrul cabinetului de dermatologie puteţi beneficia de tratamente şi intervenţii de ultimă generaţie, cum ar fi crioterapia sau electrocauterizarea

Write A Comment